I Am Number Four (2011) Online Gratis Subtitrat in Romana

Studio Videochat

I Am Number Four (2011) online gratis

I Am Number Four (2011)

I Am Number Four spune povestea a nouă copii cu puteri extraordinare şi-a însoţitorilor lor, singurii supravieţuitori ai unui război de pe planeta lor natală, Lorien. Ei s-au stabilit pe Terra, protejaţi fiind de o vrajă datorită căreia nu pot fi ucişi decât într-o anumită ordine. Duşmanii lor au ucis deja trei, iar protagonistul este, desigur, numărul patru. Acesta, care pe Pământ se va numi John Smith, se ascunde în oraşul Paradise, Ohio, unde va face tot posibilul să supravieţuiască şi să-şi învingă inamicii.

Studiourile Dream Works aduc pe marile ecrane “Numărul Patru”, un film în regia lui D.J. Caruso. Pelicula ce va avea premiera pe marile ecrane în data de 18 februarie 2011, îi are în rolurile principale pe Alex Pettyfer, Timothy Olyphant, Teresa Palmer, Dianna Agron, Callan McAuliffe şi Kevin Durand. Scenariul este adaptat după volumul omonim publicat anul trecut de Pittacus Lore, carte care a stat 5 săptămâni pe celebra listă de best-selleruri a The New York Times. Filmul va putea fi urmărit atât în variantă 2D, cât şi în variantă IMAX 2D.

Cautari recente



Taguri: , , , , ,

Trailer: I Am Number Four (2011)

Vezi trailerul filmului I Am Number Four (2011) pentru a va face o idee generala a filmului.

7 Comments »
  1. avatar
    on February 28th, 2011, Florykyss32_2007 Says:

    bagati frate filmul sa.l vizionam

  2. avatar
    on February 28th, 2011, I am Number four Says:
  3. avatar
    on March 2nd, 2011, film Says:

    foarte bun filmul, vazut la imax e bestial, nota 10

  4. avatar
    on March 3rd, 2011, Dany Says:

    Nu e rau, nu e rau deloc. Plus ca tipa aia number 6 e =p~ :d

  5. avatar
    on March 4th, 2011, Sorin Says:

    Din trailer nu pare cine stie ce, nu m-a impresionat, abia cand am ajuns sa il vad mi-am dat seama ca merita

  6. avatar
    on March 5th, 2011, Sasu Says:

    Foarte tare filmul, sper sa apara si partea a doua:)

  7. avatar
    on March 6th, 2011, Cercil Says:

    Eu cred ca o sa apara si partea a 2-a, cel putin din final asa am inteles, in orice caz un film bun

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Lasa un comentariu ...